Luminita Potirniche. «Рe viu»

***

curând vom înmuguri și noi, 

 ne-or crește din măduva spinării 

 seve proaspete și rășini miraculoase, 

 vom sări zidul nesupunerii cu florile noastre, 

 cărămizile caselor vor înverzi și ele 

 din invidie pură, 

 se vor abate asupra bucuriei roiuri 

 de alchimiste gângănii, 

 ne vor folosi trecătoarele iubiri, 

 vor umple stupii de aur, 

 precum ciudatele biblioteci sunt pline 

 de cărțile pe care le-am fi putut scrie 

 fiind îndrăgostiți, fiind iresponsabili 

 sau doar ca acum de primăvară surprinși. 

 vom tremura la fiecare vânt 

 numărându-ne avari petală cu petală, 

 de frica despuierii, de-a irosirii frică. 

 ne va ploua, ne va durea, 

 ne va fi frig, ne vom trimite crengile în recunoaștere, 

 vom nădăjdui la îmbrățișări de crengi străine. 

 vom trăi totul pe viu cu abnegație,  

 ce este supus firii în primăvara nemuririi se scutură.